Pe Cosmin Andrei Tudor l-am întâlnit, pentru prima dată, la Tabăra de poezie ,,Ion Stratan” de la Ploieşti. Am împărţit cu el camera de cazare, chiar înainte de a ne cunoaşte. Se instalase deja când am ajuns eu, nimic nu era lăsat la întâmplare, vecin cu modestia şi simplitatea. ,,Cineva din generaţia mea!”, mi-am zis, poate un pic mai bătrân. Foarte repede ne-am şi văzut, risipindu-se pasagerele prejudecăţi ori închipuiri. Era, de fapt, un tânăr firav, de vreo 25 de ani (am aflat mai apoi că este cel mai tânăr membru al USR, la Filiala de Poezie Bucureşti), care ţi se cuibăreşte imediat în suflet, cu poezie cu tot. Am discutat pe diverse teme, în răstimpul taberei, constatând o maturitate surprinzătoare la el. În mod sigur, ucenicia spirituală şi-a făcut-o pe lângă adevăraţi maeştri.

Evident că am primit şi o carte de poezii, LUDI, cea de-a doua a lui, apărută la Editura Neuma din Cluj, în anul 2021, cu un titlu simplu şi ambiguu, care m-a incitat la presupuneri şi interpretări. Să aibă legătură cu stilul lui sprinţar, jucăuş, alchimizat, de a concepe poezia!? El dărâmă şi construieşte în continuu, reaşezând temele şi ideile astfel încât să se poată dărâma din nou, oricând. Pe de altă parte, titlul poate fi esenţa celor patru secţiuni ale cărţii, niveluri sau cicluri ale creaţiei, în general, nu numai ale celei artistice, ale înţelegerii şi explicării lumii, de ce nu, ale acceptării ei. Preludiu, Interludiu, Postludiu şi, în fine, Metaludiu, ca un paradox a ceea ce ar mai putea fi după sfârşit. Această construcţie a volumului am considerat că este şi cheia deschiderii lui. Unul dintre poemele de început, intitulat Construcţia, poate nu întâmplător şi cel mai lung, ar putea fi perceput ca întregul volum la o scară redusă esenţei, o ,,bizarerie ciudată” revelată poetului înăuntru şi dimprejur, după care înţelegerea semenilor se îndepărtează de ei prin labirinturile căutării. Până când cerul, punct final al călătoriei poetice, răstoarnă neveşnicia omului la locu-i predestinat, ca repetabilă trezire din acelaşi vis. Un vis al existenţei, între limitele căruia sunt posibile o sumedenie de experimente, mai mult sau mai puţin alchimice, care să susţină continuitatea creaţiei. Pentru că de la Dumnezeu oriunde încotro, sau de la Adam, pe culoarul mai îngust al celeilalte geneze, poezia lui Cosmin Andrei Tudor se transpune într-o legendă, cu eroi divinizaţi sau controversaţi, declaraţi sau doar sugeraţi. Dacă începutul este o descindere prin Răscruce spre Piatra filozofală, mai departe alegerile şi împăcarea cu ele, fără a deveni formale, respectă principiul succesiunii ca o transcendenţă. Pentru exemplificare, pun cap la cap cele patru mici poeme intitulate Ungere, regăsite în fiecare din cele patru secţiuni ale cărţii.

„Un miros de untdelemn/ ce umple încăperile/ veacurilor/ şi-aşteaptă unsul// Unşii de-acum/ sunt tot unşi/ dar la a căror/ ungere/ s-a folosit un mir/ ceva mai diluat// Pentru unşii de-acum/ nu a mai rămas/ untdelemn/ ci doar sanatorii// Acum a rămas doar/ ideea de uns/ de ungere/ care şi ea trebuie/ unsă”.

Un tablou în oarecare declin de substanţă, elementul derivat şi substituit „unsul” poate căpăta înţelesuri diverse, fără ca autorul să-l menajeze pe cel implicat, omul care se rupe de timp, pentru o eventuală regăsire în afara lui, „acolo unde timpul este cel mai puţin dens”. Să fie oare aceasta rezolvarea jocului de idei în curgeri repetate, pe care ni-l propune Cosmin? Sau doar iluzia acelui ,,după” care l-a pierdut pe om în propria-i obscuritate existenţială, refuzată la porţile cerului precum Lucifer, creaţie a lui Dumnezeu întoarsă împotriva lui. Condiţia damnatului este pecetluită într-o suită de blesteme, ca pedeapsă a reciprocităţii imposibile între divinitate şi om. Poate doar o asociere, în limitele perpetuării lumii, care să ne ofere refugiul de care nu am avea parte altfel. Întoarcerea din orice pelerinaj al gândului şi al sufletului, îmbinate poetic. Aşa ajung la capătul cărţii lui Cosmin Andrei Tudor, pe care nu l-am comparat cu nimeni, pentru a-l lăsa să mai fie el însuşi.

Şi ca să văd unde-l voi regăsi după Metaludiu!